VREMEA – VREMEA ÎN BUCUREȘTI. Temperaturile vor continua să crească joi și vineri în toată țara. Sunt posibile ploi de scurtă durată, pe alocuri însoțite de descărcări electrice. În Capitală, ziua cerul va avea unele înnorări și vor fi condiții de ploaie de scurtă durată, iar noaptea va fi variabil. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperaturile maxime vor fi de 17-18 grade Celsius, iar cele minime de 4-6 grade, potrivit ANM.
VREMEA de joi. Valorile termice vor crește ușor în cea mai mare parte a țării, astfel că cele maxime se vor încadra între 10 grade în Delta Dunării și 20 de grade în Oltenia și sud-vestul Munteniei. Cele minime vor fi cuprinse între -1 și 9 grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în jumătatea de est a teritoriului, unde, mai ales în cursul zilei, local va ploua, iar după-amiază vor fi și descărcări electrice. În rest, doar izolat pot fi ploi slabe, de scurtă durată, ziua. Vântul va sufla slab și moderat. Dimineața și noptea, pe arii restrânse în zonele joase, va fi ceață.
VREMEA de vineri. Vremea va continua să se încălzească și va deveni mai caldă decât în mod obișnuit în majoritatea regiunilor. În vestul, centrul și nordul țării cerul se va înnora treptat și îndeosebi seara și noaptea vor fi ploi, mai ales averse, însoțite și de descărcări electrice. În restul teritoriului cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene se vor semnala izolat. Cantitățile de apă vor putea fi mai însemnate în Banat, Maramureș și Carpații Occidentali. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări izolate. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 11 grade în deltă și 23 de grade în Lunca Dunării, iar cele minime se vor situa între 2 și 11 grade. Dimineața, pe arii restrânse în zonele joase, va fi ceață.
Informații meteo actualizate zilnic găsiți în secțiunea VREMEA.